
RoadAI – viziunea computerizată în sprijinul drumarilor
Analiză de patru ori mai rapidă la o fracțiune de cost
Evaluarea stării îmbrăcămintei rutiere cu RoadAI
Metoda convențională de evaluare a stării îmbrăcămintei rutiere este cea manuală. În general această metodă este costisitoare, necesită resurse umane și materiale importante fiind lentă și predispusă la erori subiective.
Prin utilizarea viziunii computerizate și a inteligenței artificiale, tehnologia denumită RoadAI a producătorului finlandez Vaisala – lider mondial în domeniul soluțiilor pentru meteorologie rutieră, oferă un mod cu totul nou, rapid și fiabil de a executa evaluarea stării carosabilului în vederea planificării lucrărilor de întreținere.
Odată colectate datele video și geospațiale ale unei secțiuni de drum cu ajutorul unei aplicații mobile care rulează pe un telefon inteligent cu caracteristici tehnice medii, acestea vor fi trimise spre platforma de viziune computerizată Vaisala, care va evalua automat și obiectiv defectele prezente în îmbrăcămintea rutieră.
Categorie | Inspecții manuale | RoadAI |
---|---|---|
Viteză de inspecție | ~12 km/h, lent, consum mare de resurse | Viteza normală de condus, date generate în timp ce personalul își desfășoară alte activități |
Disponibilitatea datelor | Săptămâni/luni pentru colectare, apoi procesare | În aceeași zi |
Analiză | Generală; procesul PCI tinde să grupeze datele în seturi pentru analiză umană | Date de înaltă definiție procesate prin viziune computerizată, >26 tipuri de defecte, inclusiv evaluarea severității |
Personal | Inspectorii trebuie instruiți pentru a colecta date conform unui standard | Oricine conduce un vehicul poate colecta date, nu sunt necesare abilități speciale; datele se colectează și în timp ce se îndeplinesc alte sarcini |
Proces | Consum mare de resurse, limitat la sondaje parțiale sezoniere, caracteristice situației de la un moment dat | Colectare automatizată și continuă a datelor, permite intervenții timpurii și aduce eficiențe semnificative în procesele de management al activelor |
Prin analiza combinată a tuturor defectelor carosabilului (incluzând fisuri și crăpături longitudinale și transversale, faianțări, gropi minore, moderate și severe, suprafețe șlefuite și poroase, defecte ale marginilor precum și urme de reparații) aplicația furnizează un raport detaliat pentru fiecare porțiune de 10 metri a drumului, precizând procentul din suprafață afectat de fiecare tip de defect. În plus, platforma asigură și compatibilitatea GDPR prin anonimizarea vehiculelor și a persoanelor apărute în cadru.
Rezultatele analizei computerizate pot fi verificate și validate imediat de către administratorul drumului prin intermediul interfeței web puse la dispoziție de platformă. Tehnologia a fost deja aplicată pe o lungime totală de 10,5 milioane de kilometri de drum din întreaga lume, numărând peste 500 de clienți satisfăcuți.
Tehnologia este accesibilă autorităților locale și naționale precum și subcontractanților acestora prin partenerul din România al firmei Vaisala – Starckrom Tehnologii SRL și poate fi pusă în aplicare imediat.
Pentru mai multe detalii vă rugăm să ne contactați.